Povestea lumilor – IV

Iata povestea care m-a facut o Povestitoare.

Pe cand ma aflam in comunitatea Luptacilor – cei convinsi ca viata e o lupta – am auzit o femeie strigand: „Cuvintele….. cuvintele…”. Se apropia de mine, mergand incet si strigand pe un ton ferm, de avertizare, acelasi cuvant. La un moment dat, in apropierea mea s-a oprit si a inceput sa vorbeasca tare si repede, cu sine insasi:

„Oamenii au pierdut cuvintele, usile s-au zidit, ferestrele sunt acoperite de scanduri”.  Era o femeie nebuna, care mi-a trezit curiozitatea. Imediat in mintea mea a rasarit intrebarea: „oare de ce spune ca oamenii au pierdut cuvintele?”. Oamenii vorbeau in jurul ei, ii auzea si ea, daca nu cumva va fi fost surda…. Nici nu a trebuit sa o intreb ceva, pentru ca vorbea pentru sine, repede, cu siguranta, ca si cum ar fi stiut ca o asculta cineva, cu toate ca ar fi fost greu sa isi dea seama de asta.

„Oare ce vor face, bietii de ei? Se vor zidi de vii in case? Au pierdut cuvintele si acum sentimentele lor abia mai palpaie, coplesite de golul care ii inunda. Sufletul si-a pierdut facliile, asa se intampla, totul incepe de la aceste cuvinte micute, de la gesturile marunte, de la privirea salutatoare, care ne tin impreuna, asa cum stancile muntilor sunt tinute la un loc, in calea torentelor, de firavele radacini ale pomilor.  Radacinile, cuvintele, sunt zdrobite de stanci intro clipita, cand vine ceasul acela, dar pana atunci, tot muntele sta cum sta, in plasa lor, iar radacinutele firave macina incet – incet stanca si o transforma intrun viitor pamant….

Cand vine ceasul acela…. atunci incepi sa vezi golurile, stancile se pierd unele de altele, ceea ce altadata parea plin, pentru ca nu ii dadeai atentie, devine gol si gata. Si e evident ca gol a fost de mult timp, doar ca am uitat sa privesc!

Nu lupta, nu geniul, nu eroismul ne tin la un loc, ei inspira, dar fara ei…. ei sunt precum copacii seculari, in jurul lor creste o lume, dar ce va face acea lume in ziua cand copacul, trasnit se prabuseste? Va merge inainte, cum va putea, dar stii, fara privirea ta, va merge schioapa, fara salutul tau, sufletul lumii e inchis.

Ce simpla doctorie, pentru toate sufletele! Cuvintele simple care lecuiesc golurile, fricile, pierderile, disperarile noastre, ale tuturor… Daca ai spune multumesc de o suta de ori intro zi, oare multumirea ar refuza sa iti umple sufletul si oare celalalt n-ar fi vindecat de lipsurile lui? Va spun, multumirea ar curge in suflete fara oprire! De-ai spune iarta-ma o data si bine, oare n-ai stii apoi ce inseamna cu adevarat sa ierti, sa iti para tie rau, pentru greseala celuilalt, in asa fel incat greseala s-ar vindeca pe ea insasi, fiind total inutila? De-ai spune ca iti pare rau sau ca iti pare bine, de-ai spune ce simti, nu s-ar umple lumea de miresmele recunoscatorilor care au primit in dar increderea ta in ei?  Si de-ati privi pe cel de langa voi, cine-ar indrazni sa va ia vederea? Daca m-ai saluta cu vorba sau privirea, n-as fi eu om , ca si tine, in aceasta viata pe care o traversam impreuna?

Cuvintele si micile gesturi ale vietii noastre, acestea tineau lumea … acum o mai tin inca, pe ici, pe colo…dar arborii cei falnici sunt inca sus si nimeni nu vede destramarea de jos. Cuvintele … cuvintele….”

Apoi femeia a plecat incet, exact asa cum venise. Si mi-am adus aminte ca mi-am spus in gand ca e nebuna, privind insa Luptacii care se loveau in chip de salut, m-am trezit intr-o lume de nebuni, prin care trecuse un om normal.

Aceasta a fost prima poveste pe care am spus-o, cea care mi-a dat meseria de Povestitoare si numele de Cetate.

Anunțuri

Care e parerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s