Printesa-de-foc I

A fost si este, odata ca niciodata, o printesa-de-foc, un copilas-printesa-de-foc, care traia pe un bustean, la marginea unui rau navalnic. Micuta era inconjurata de oamenii-de-apa din raul si rauletele din jur, oamenii de pamant care munceau la malurile raului zi si noapte, oamenii de aer ce unduiau prin toate frunzele pomilor, oamenii de lemn, care cresteau necontenit alti si alti oameni de foc si multe alte vietati care se miscau pe langa ei, prin ei si pe sub ei, in deplina pace si randuiala.

Micuta crestea repede, vesela si activa, facand toate traznaile copiilor de foc, cei mai scanteietori, pocnitori si  sfariitori copii vazuti vreodata. Malul raului era larg si plin de busteni adusi de apa, locul perfect pentru joaca de-a sarita peste apa adunata in baltoace, alergata cu vantul si pocnirea pe lemne. Raul o invata pe micuta lucruri pe care le vazuse curgand de la izvor la vale, malul cel neted avea bustenii cei mai buni pentru odihna, hrana era din belsug…. Ce basm frumos!

Si ca orisice basm care se respecta, basmul cel frumos se transforma fara veste si pe nepusa masa in cosmar. Printesa-de-foc era destul de mare in ziua aceea si si-o amintea foarte bine mai apoi: ploua inca de dimineata; vantul alerga norii negri repede pe cer si oamenii-de-apa se ingramadeau sa coboare mai repede si din ce in ce mai multi. Printesa dormita in busteanul ei preferat, cand s-a auzit un zgomot mare, ca si cum o galeata de apa fara margini s-ar fi varsat din cer. O, ce spaima!

Asa ceva printesa-de-foc nu mai auzise si nici bunul bustean, care oricum venise pe apa si deci, nu prea facea diferenta intre apa si pamant. Nu prea intelegea spaima printesei-de-foc, care dealtfel, nici ea nu intelegea de ce se speriase asa de tare.

Insa oamenii-de-foc au instinctul lor in ceea ce priveste primejdia si in curand, spaima printesei se dovedi intemeiata, caci o armata intunecata de oameni-de-mal navali peste rau, peste maluri si peste busteanul printesei, stricand si maturand tot ce le statea in cale, sufocand sub imensa lor pustiire toti oamenii, de foc, de lemn, de apa sau de pamant. Doar oamenii-de-aer scapau neinhatati de ghearele lor negre, dar si ei plangeau cu amar soarta fratilor lor ce nu stiau sa zboare.

Printesa-de-foc se facuse mica-mica in busteanul aruncat din gheare-n gheare rautacioase si nu mult lipsi ca amandoi sa fie ingropati in haul de namol. Busteanul insa lupta foarte curajos sa se tina la suprafata, stiind bine ca odata ingropat va putrezi in singuratate, caci printesa avea nevoie de oameni-de-aer, pentru a creste, in timp ce el era la vremea contemplarii. Deci busteanul izbuti sa ramana deasupra namolului si pentru viata printesei si pentru ca ii iubea compania, si catre sfarsitul zilei urgia oamenilor-de-namol pierdu din putere si cei doi tovarasi aterizara pe un mal cu totul strain. Namolul sufocase lumea lor cea frumoasa si luase cu el multi oameni-de-pamant si de apa, de lemn si de foc. Nici ei doi nu erau nevatamati, busteanul fusese tare lovit, iar printesa-de-foc mai era doar o scanteie.

Oamenii-de-aer ii consolara cu mangaieri diafane si asa isi revenira incet la viata.

Anunțuri

Care e parerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s