Best job or next job

Doar 2 vorbulite vreau sa spun despre amestecul care se numeste „efect de halo” si cum afecteaza procesul de decizie al schimbarii job-ului. Vorbim despre oameni cu ceva experienta de munca.

Mintea noastra e foarte inclinata sa compare, tot ceea ce cunoaste, presupune, imagineaza cu ceea ce a inmagazinat deja. Pe de o parte, e un proces foarte folositor, pt ca i-a ferit pe stramosii nostri de repetarea greselilor fatale ale semenilor (asa a ajuns specia noastra unde este … :)), pe de alta parte, poate fi foarte pagubitor sa alegi prin comparatie. Oarecum, e inevitabil, e „in gene”. Cunoscand insa ca exista „efectul de halo”, nu vom sari cu entuziasm din lacul jobului actual in putul jobului viitor, vom mai reflecta, eventual vom cere pareri, vom umbla pe forumuri si altele asemenea.

Cand comparam, inevitabil, cum spuneam, ce avem in actualul job cu ce ni se promite in viitorul job, hop si emotiile sar pe noi. Emotiile pozitive ne aduc in minte ganduri bune despre cum am fost primiti la interviu sau ce ciorapi de plasa purta receptionera. Emotiile negative ne spun cat ne-a stressat seful la auditul trecut si cum ne-a vorbit colega cand s-a bagat in fata la imprimanta. Si iata cum, next job devine, comparand pe baza acestor emotii, foarte de dorit, capata un halo, adica, un miros irezistibil de pui prajit cu ou ochi, exact „ca la mama acasa”. Si de-acum suntem prinsi in plasa de propriile noastre ganduri si doar norocul ne mai scapa. Adica, norocul de a nimeri „a next job, best job”.

Mult noroc!

Anunțuri

Care e parerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s