Educatie prin proximitate – continuare

Educatia prin proximitate e o idee pe care Ioan mi-a servit-o nu demult, prin interesul lui subit pt alfabet. Probabil ca fervoarea cu care noi doi, parintii lui, ne holbam in niste carti cu semne, il face extrem de curios. Vrea sa vada care e secretul insiruirii de semne si sa ne imite :). Ca pana la urma, asta e cuvantul cheie, pe langa proximitate, imitatia.

De cand am scris prima parte aici: https://jurnaldecomuniune.wordpress.com/2013/06/07/educatie-prin-proximitate-long-life-story/, Ioan recunoaste 2 litere, A si M. E un joc amuzant, le cauta, le gaseste, le arata si le zice la toate literele „a”. E joc si ramane joc, el incepe si termina lectiile, arata, intreaba. Nu e o activitate geniala, bagajul lui activ de cuvinte (cuvinte spuse), se incadreaza in media baietilor de 2 ani. Vocabularul pasiv e mai mare, dar greu de apreciat cat de mare. Pe langa asta, intervine si timiditatea lui, care distorsioneaza un pic imaginea, dat fiind ca si el e HSP.

Deci nu e nimic iesit din comun, in ceea ce facem. Arata doar forta cu care parintii transmit copilului ceea ce trebuie sa invete – prin ceea ce fac zilnic, prin cele mai banale preocupari si activitati.

Literele raman marginale in acest moment. Pe primul plan este formarea celei de-a treia dimensiuni, adica dezvoltarea relatiei cu Dumnezeu. La varsta lui, putem sa formam obisnuinte simple si sa ii dam explicatii la nivelul lui de intelegere. Asadar, trecem in fiecare zi pe la biserica, ne inchinam la icoane, iar duminica mergem la liturghie si impartasanie. Stam mai mult sau mai putin, dar ii aratam, ii explicam, il tinem aproape, ca sa putem participa impreuna. E important sa punem acum bazele credintei: constructia personalitatii este in mare realizata la varsta de 4 ani si el are 2 deja. Daca a treia dimensiune, cea spirituala, se formeaza acum, orice s-ar intampla ulterior, acolo, jos, temelia exista. E ca o stanca, care se poate acoperi cu pamant, cu iarba si nimeni nu o observa. Insa daca vrei sa ridici o casa, nu trebuie decat sa sapi putin si ai temelia sub picioare :). Stiti cum se spune „puneti-va casa pe o stanca”?

Pe al doilea plan sta maiestria mainilor si picioarelor. Nu degeaba imi tocesc pingelele prin parc, ci pt ca Ioan sa poata alerga, sa se poata catara, sa coboare, sa sara, sa fuga cu motocicleta, sa se agate, sa se traga, sa alunece samd. Stapanirea propriilor maini si picioare, duce la stapanirea mai facila a mediului. Stapanirea inseamna incredere in fortele proprii, increderea inseamna o stapanire si mai buna si scade frustrarea samd. N-o sa va vina sa credeti ca bazele increderii nu depind de discursuri savante despre cat trebuie sa te iubesti pe tine insuti, ci de indemanarea capatata in acesti ani de inceput. Daca ai stapanire pe mainile tale, ai stapanire pe hrana ta si deci, pe viata ta, asta stie instinctiv orice bebelus. Dupa credinta in Dumnezeu, acest sentiment interior de control al lumii si autocontrol, te tine la suprafata in orice situatie. Nu te poti ineca daca stii sigur ca poti inota!

Data viitoare insa ma gandesc ce carti sa mai aduc in proximitatea lui :), pe langa cele de la magdan.ro si cele de la bebelibrarie.ro.

Biking all the way

Asa ca acum, mergem la biserica si facem sport. Si A, de la arici, care te-a-ntepat aici … auuuu ….. 🙂

Anunțuri

Care e parerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s