Doar n-o sa schimbi tu lumea!

Am auzit-o de curand: „Ce-ti bati atata capul sa scrii, doar n-o sa schimbi tu lumea”. Raspunsul meu a fost, in capul meu: „Evident ca nu schimb eu lumea”. Atunci pentru ce scriu? M-am gandit, printre una si alta, de ce scriu? si alt raspuns nu am gasit, decat ca scriu pt mine, pt ca ma simt atat de inertiala, ca schimb orice maruntis atat de greu, incat oglinda scrisului ma ajuta sa vad ca miscarea mea de melc merge catre ceva,

Scriu ca sa ma schimb pe mine. Scriu ca sa aflu lucruri noi de la cei care ma citesc si raspund cu propria lor parere. Cineva imi spunea pe facebook ca „aveti mult de lucru, trebuie sa cautati un specialist” (cu referire la alergia lui Ioan). Am cazut imediat de acord ca asa e si am intrebat ce fel de specialist sa caut? Chiar speram ca persoana sa imi poata spune ceva nou. Era vorba de un specialist in psihosomatica, adica un psiholog :).

Preocuparea mea pt subiectul polipilor vine tot din discutii si s-ar putea sa aiba multa relevanta pt noi, dat fiind ca polipii se asociaza deseori alergiilor. Tot sap dupa metode de prevenire, in momentul asta, si deocamdata am gasit doar calea homeopata. Cateodata cineva ma intreaba ceva straniu si asa ajung sa citesc despre cele mai interesante subiecte (de exemplu, un eseu comparativ despre hainele de lana si materiale sintetice utilizate de catre cataratorii profesionisti).

Si la ce imi trebuie mie toate astea? Pai de exemplu, sa mai scap de ignoranta coplesitoare in care traiesc si eu, si altii. O doamna care scrie pe facebook pe un grup care are ca subiect cartile, face reclama televizorului ca mijloc de educatie. Pare extrem de convinsa ca face bine ce face, de aceea am lasat-o in pace. Polemica nu a schimbat vreun fir de par din capul omenirii, deci o las balta inainte de a incepe. Dar nu voi obosi sa repet aici, in spatiul meu privat-public, ca televizorul e nociv pt copii, din mai multe motive: da o dependenta feroce, inlocuind progresiv activitati relevante pt dezvoltarea copilului; schimba cablarea creierului la copii (fiind o activitate pasiva, incetineste formarea conexiunilor cerebrale) si schimba chimia cerebrala in sens rau, din pacate. Toate acestea concura la a transforma copiii nostri in bieti imitaci (vezi si luptacii din Povestea lumilor) ai persoanjelor de la televizor, cum vad in fiecare zi in parc. Un baiat se porneste sa cante refrenul de la „Bob the Builder”(el mi-a explicat) cand urca in buldoexcavatorul din parc; deslusesc cu greu ceva despre faptul ca cineva nu iubeste munca. Asta nu e dezvoltarea vorbirii nici pe departe. Fetitele sunt victimele care imi inspira o tristete pana la lacrimi. La 4-5 ani, isi dau parul pe spate precum o vampa, inainte de a se  da pe tobogan canta „You are my love” cu mimica, gesturile si postura cantaretei. Ieri am vazut o fetita de 7 ani, rujata, care isi misca soldurile foarte… provocator.  Ioan s-a cam speriat de ea, pt ca nu a putut s-o identifice exact: adult sau copil? Si sunt doar cateva minute de observatie!

Asta-i cu TV-ul. Si acum, ca tot vorbim de educatie, eu inca nu m-am hotarat: Waldorf sau homeschooling; insa ceva stiu sigur. 4 ani e varsta minima pt intrarea in colectivitate. Inainte ca Ioan sa isi defineasca reperele individualitatii lui, ale familiei lui, ale grupului de apartenenta al familiei lui, nu merge in nicio colectivitate. Mai intai si-ntai si-ntai se construieste personalitatea si se educa sentimentul de apartenenta la familie, apoi se construiesc relatiile sociale. Educatia pe care o transmitem noi, pune accent pe relatia emotionala, pe dezvoltarea valorilor si reperelor sufletesti. Educatia mintii ramane in plan secund, cu toate ca nici ea nu sta pe loc (a invatat alfabetul si numerele, dar nu stie toate culorile, par exemple). Valorile se transmit prin imitatie, cum s-a vazut azi, cand a spus prima data unei batrane „doamna”, asa cum spun si eu. Biata femeie, gata sa planga de bucurie cand l-a auzit! 🙂 Sau faptul ca uneori aduna gunoaiele de prin parc si le duce la cos, cu toate ca nu i-am cerut vreodata ceva in privinta asta :). Transmiterea valorilor cere timp, cantitate si calitate in interactiuni. Asta nu se poate face fast and furious, sau cu precious quality time. E o chestiune foarte exacta, matematica as zice: cat timp investeste parintele in relatia cu copilul, atat ROI va avea in adolescenta si tineretea lui. Oare ruptura intre generatii nu e o inventie moderna? Ba da! Pt ca ruptura e in primul rand emotionala si incepe chiar acum, in primii ani. Nimeni nu poate explica, in locul meu, reactia mea la piciorul lui Ioan care plescaie intr-o balta si ma stropeste consistent cu noroi. Nimeni nu poate fi atat de convingator ca mine, ca mie nu imi place noroiul pe pantalon, apa pe tricou si mancarea in cap. Reguli simple si clare si emotii si mai simple si mai clare. Sunt nervi, sunt bucurii, sunt toate felurile de emotii care ne leaga zi de zi si apoi ii creeaza lui Ioan baza de decolare catre ce va fi sa fie mai tarziu.

Acu’, ce sa zic, poate ca lucrurile par la fel, dinafara privind si ochii inchizand. Ori ca il duci la cresa, ori ca il plantezi acasa sau in terariu, copilul tot creste, o bruma de limbaj tot prinde si pare la fel ca toti ceilalti. Pentru orice problema aparuta peste varsta de 2 ani, exista cateva argumente care merg la orice: asa e el (copilul) sau seamana cu familia sotului (sotiei). Asta se numeste proiectie, merge de cand lumea si ne mai scade din vinovatia de parinti. Pe termen lung, copilul e de vina, ca e asa si asa, si asta se poate vedea foarte devreme, cam de la cateva luni (am auzit nenumarate texte de acest gen). Putem deci dormi linistiti, din moment ce cresa/gradinita/scoala si televizorul se ocupa de educatia copiilor nostri.

Iar daca esueaza, ei sunt responsabili, evident.

Si daca nu ne seamana si se simt cazuti din Luna, in familie, tot din cauza lor e si asta.

Si tot asa, pe calea spre suferinta. Bineinteles, pana acum ne-au spus altii multe, si pe fata si pe dos. „Asa fac toti, trebuie”. Dar inima noastra stie. Inima mamelor plange cand nu mai pot fi langa copii. Este o ambivalenta si o suferinta teribila si din partea parintilor si din partea copiilor, cand se despart pt multe ore pe zi sau multe zile la rand. Dar cine mai asculta ce spune inima cand se strange in piept?

Robert Louis Stevenson

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Doar n-o sa schimbi tu lumea!&8221;

  1. Salut!
    Este prima data cand intru la tine (de la Ligia vin 🙂 ) si tot citesc aici de mai bine de o ora-doua 🙂 Nu ca la posturile de pana acum n-as fi avut nimic de zic (le-am luat in ordine invers cronologic, de sus in jos 🙂 ) dar la asta chiar am avut un mare zambet(pe alocuri trist) pe fata si am dat aprobator din cap de ma doare gatul 🙂
    Asemenea lui Miru (pe care nu o cunosc) ma bucur ca nu suntem singure pe lume 🙂 Vad ca sunt din ce in ce mai multi oameni care arunca cu TV-ul pe fereastra, ceea ce ma bucura maxim, in ciuda celor care privesc cu spranceana ridicata si considera a fi o „noua moda” 🙂
    Nu pot sa spun cata satisfactie simt cand imi sunt laudati copiii ca sunt destepti/curiosi/vorbareti, si eu raspund „pai da, chiar facem lucruri cu ei, nu-i lasam sa vegeteze la TV” 🙂
    Deci tine-o tot asa, sa mai priceapa si altii! 🙂 Ca-i cu instigarea la „fara Tv” sau mancatul sanatos sau cu dat peste nas medicinii abuzive (si aici sunt compleeeet deacord cu tot ce ai scris 🙂 ), sau altele; macar 1 din 100 daca incepe sa-si mai puna intrebari, eu zic ca ti-ai atins scopul si poti fi multumita (pe langa scopul ca scrie pt tine).
    Sanatate!

    Apreciază

    • Buna, azi m-ai uns pe chept, merci de comentariu, draga mea! Ne-am intors de prin vacante si ma pregatesc sa scriu iar, dupa recuperarea de dupa vacanta… :). Eu te citesc mai demult, doar ca blogspotul nu se iubeste cu wordpressul si abonarea e… ciudata. Sper sa facem un grup „de moda noua”, care sa arunce TV-ul si alte marketinguri pe fereastra. Hai, la buna recitire 🙂

      Apreciază

      • :)) Chiar bifasem si eu casuta care promitea sa ma atentioneze cand (si daca) imi vei raspunde la comment, dar pauza, nici o veste. Am zis sa mai caut eu (in strafundurile amintirilor) pe unde mi-am lasat filosofelile, sa vad daca mi-ai raspuns ceva 🙂
        E bine sa creasca cheptul frumos, mai ungem 🙂

        Apreciază

  2. Ca adevarat graiesti!Maturizarea copiilor inainte de vreme e o chestie ”absolut normala” in perspectiva sociala.Mintea copiilor e ca o foaie alba pe care poti scrie orice ,dar cu greu se mai sterge.Copiii ,in lipsa unor exemple adevarate imita diferite personaje aparute la televizor si se pare ca acest lucru e dorit in societatea actuala.
    Exemplul tau de copii emancipati e unul extrem de ”soft”.In USA e foarte popular un format de emisiune unde niste fetite sub 8-9 ani participa la concursuri de frumusete indrumate de mamele lor.Fetite de 3 ani sunt vopsite,epilate,imbracate provocator,coafate si fardate,cu unghiii lungi,false si mese de par,cu pernute de silicon in loc de sani(!!!) care danseaza provocator si timit bezele in fata unui juriu si unui public care pe aplauda si incurajeaza frenetic(impreuna cu bunicii si parintii care sunt principalii sustinatori).
    Se pare ca acest gen de comportament extrem de sexual este privit(si incurajaaat!!!) ca un mod de ”a te descurca” in viata.
    Admir si respect modul in care il cresti pe Ioan si faptul ca nu gandesti ca majoritatea parintilor care fac copii ca sa bifeze o ”indatorire sociala” sau sa respecte vesnica sintagma ”ca asa trebuie” si numara zilele pana o sa se intoarca la job si sa il lase cu bona.
    Sunt convinsa ca Ioan este unul dintre putinii copii care o sa mai simta ,atat cat se mai poate ,cum e sa alergi descult prin iarba si sa joci pitulusul,sotronul si alte jocuri care odata au fost si ale copilariei noastre.
    Iti doresc toate cele bune,forta si putere sa ii oferi lui Ioan o educatie frumoasa si spor cu blogul care e din ce in ce mai bine structurat si mai interesant.
    🙂

    Apreciază

    • Buna, merci ca-mi scrii! Emisiunea de care vorbesti imi facea mie pielea de gaina anul trecut, cand eram in vizita la sora-mea si vedeam fetite de 18 luni care defilau pavoazate ca sa fie alese Miss! Ai zice ca e un joc, dar e ceva fff pervers, psihologic vorbind. Perversiunea se numeste: „sunt un corp si vreau cu orice pret sa fiu un corp mai smecher decat tine”. La nivelul asta de discutie copilul este obiectul mamei lui. E patologie si gata. Nu stiu, mai, daca mai are Ioan cu cine sa joace pitulusu, totusi, intr-un parculet unde mergem, majoritatea copiilor sunt bine structurati la 2-3 ani. In alte parcuri, deh! Om mai vedea! Merci de urari si aprecieri. Fac tare bine!

      Apreciază

  3. De ce-ti bati capul cu scrisul…pentru ca uite eu te citesc si ma regasesc in mare parte dintre postarile tale si imi place sa stiu ca nu-s chiar singura, singura pe lume si pentru ca multe dintre poastarile tale sunt sura de inspiratie si de crescut sufleteste si pentru mine…nu doar pentru tine:)

    Apreciază

    • Da, Miru, merci de mesaj, asa e, nu suntem chiar deloc singuri si nici singure :). Chiar cand imi trecea ideea de la „Ma vaicaresc…” prin cap, mi-a scris o fosta colega de munca si mi-a zis ca are legume bio, nu vreau si eu? Si bineinteles ca vreau, prefer sa le iau de la o persoana decat de la un magazin. Ma bucur ca scrisul asta te ajuta si pe tine la ceva, nu numai pe mine, pe mine ma ajuta enorm. Asa ca taras-grapis tot tin de blog si las ca ma organizez eu si ma fac zmeu! 🙂

      Apreciază

Care e parerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s