Dobrogea noastra (IV)

Am fost si la Histria, in drum spre plaja :). Histria e cea mai explorata, documentata si conservata cetate pe care am vizitat-o. E MARE si se mai sapa inca. Are si un muzeu, din fonduri PHARE, in care sunt adapostite inscriptii, amfore, alte obiecte de uz casnic, fragmente de ziduri. Ce mi-ar fi prins bine, ca un om curios ce ma aflu, ar fi fost traducerile inscriptiilor. Etichetele sunt sumare, dar e de inteles, muzeul se va imbunatati. Ce nu mai pot muzeografii imbunatati, este arhitectura care imita o sera. Multe geamuri, multa lumina, inclusiv din tavan, si un efect de sera pe masura. La pranz, te coci ca o rosie in solar, in cateva minute. Daca iesi in camp, sa vezi zidurile cetatii, trebuie sa ajungi dimineata, seara, in zi cu nor sau in alt anotimp decat vara. Insolatia pe care o genereaza reflectarea luminii in zidurile albe, nu te coace, ci te prajeste la foc iute. Insa cei cativa salcami de la intrarea in sit, la umbra carora sunt banci, sunt o adevarata binecuvantare.

Ii pot intelege pe cei pasionati de istorie ca vin la Histria sa se „scalde” in vestigii si descoperiri arheologice: la Histria poti vedea ce au facut grecii, ce au facut romanii, precum si cei de acum :). Banuiesc ca acestea sunt motivele pt care un grup de vreo 20 de francezi cu instrumente impresionante se preumblau pe la Histria, in ziua in care am fost si noi. Oamenii, aparent un grup de savanti, niciunul sub 50 de ani, au incercat sa serveasca un sandvis din pachetelul propriu la restaurantul unic si irepetabil de la poarta muzeului. Adica, au cerut locuri la mesele golase din restaurant. Au fost cu strasnicie foarte neospitaliera refuzati („ospitalitatea romaneasca” e doar limba de lemn, stiati?), asa ca au servit masa in apropierea noastra, pe bancile de sub salcami. Am plecat si noi, agasati de ingustimea politicilor restaurantelor-bune-de-fugarit-clienti. Insa Histria face toti banii.

Ma gandesc ce frumos va fi cand ne vom intoarce cu Ioan si vom vorbi despre grecii si romanii care au construit pe acest tarm de mare (la acea vreme) ziduri ce dainuie si azi 🙂

Situri arheologiceDobrogea istoriei

Aici a fost marea si acum e lacul Candva, aici a fost tarm de mare

Cladiri Ziduri, cladiri, oameni

Cladiri pt oameni

Ziduri, cladiri, oameni

gresie la baia romanaGresie din baia romana

InscriptieInscriptie in muzeu

AmforeAmfore

http://en.wikipedia.org/wiki/Histria_%28ancient_city%29

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Dobrogea noastra (IV)&8221;

Care e parerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s