Blestemul acestei natiuni

Imi place Romania si am motive clare de a fi aici, cu toate ca, precum orisice bun roman am incercat la un moment dat sa plec afara. Voiam sa studiez cauzele cancerului la Universitatea din Florida si am fost pe o lista de asteptare pentru bursa. Insa nu am trecut mai departe de atat, si a fost foarte bine! Pentru ca traim intr-o tara care ofera experienta multor peisaje care aduc aminte sufletului meu de Dumnezeu; pentru ca relieful nostru (cum scria si in cartile celea de geografie) e cam de toate felurile si ofera multe posibilitati de a invata direct; pentru ca ma aflu aici in religia, limba si inconstientul colectiv in care m-am nascut, precum un peste ce isi cunoaste balta sa; pentru ca sunt multi oameni cu bogatie interioara, cu care ma pot impartasi; pentru ca exista o flexibilitate si adaptabilitate, uneori rau folosita, alteori proslavita, dar totdeauna subiect de bancuri savuroase; pentru ca Romania are o clima care ne intinde precum elasticul, intre minus 30 si plus 40 de grade, ceea ce ne face toleranti si intelegatori cu aproapele :); pentru ca aici stiu bine unde sa caut caldura, prietenia, ospitalitatea, prea bine cunoscutul nostru romanism.

IMG_20130406_205506    Credit: GiuliaPR

Dar domnilor, avem o belea, un blestem. Zic un blestem, pentru ca uite, tot curge de sute de ani incoace, din generatie in generatie si nu se mai termina. Se numeste blestemul celor ce pretind: natiunea noastra e ocupata cu pretinsul. Adica, precum studentul care a tot facut fituici pana la examen si deci nu a avut timp sa invete, nici noi nu avem timp sa invatam, pentru ca suntem ocupati cu prefacatoria, cu falsitatea, cu pretentiile. Noi pretindem ca stim, pretindem ca facem, pretindem ca stim ce facem, pretindem ca suntem…. doar ca rezultatele ne contrazic putintel. Si e musai la noi sa stii tot, altfel, copil sa fii! si tot esti penalizat cu hi-hi-ho-ho-he-he. Penalizarea greselilor in familie, in gradinita, in scoala, in facultate, creaza o natiune fara incredere, preocupata sa nu greseasca si deci, sa mimeze si stiinta si putinta, mai ales in fata unui strain, ooooooo, sa faci o greseala de gramatica, ooooo, nu ai accent, ooooo….

Nicaieri nu se vede mai bine pretentia, falsul, artificialitatea si efectele perverse ale acestora, decat in relatia parinti – copii. Atat de multi parinti stiu ce e mai bine pentru copiii lor decat insusi Bunul Dumnezeu si atat de putini scapa acestei „prestiinte”, care intentioneaza sa ii aduca tot confortul copilului, si in final, nu ii aduce decat o viata de chin. M-am uitat in jur, si cazurile in care vocatia corespunde alegerii sunt foarte putine.

Cu toate ca eu singura am ales psihologia si a fost nevoia mea, dusa la bun sfarsit de mine, ma tem pentru Ioan. Ma tem sa nu cad si eu in capcana prestiintei. In jurul meu, parintii se intrec sa stie pentru copiii lor, sa stie si ce cariera le trebuie si multe alte detalii necesare unei vieti perfecte.

De aceea, am zis sa ma pregatesc din timp, sa NU STIU.

Anunțuri

Care e parerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s