Medicina si miracole cu dr. Ofelia Lugojan

Doamna doctor Ofelia Lugojan are o poveste personala de spus, emotionanta si plina de invataminte, ca oricare poveste traita de un om viu: in urma unui vaccin aproape a pierdut un copil (acum adult), si-a restructurat intreaga gandire si simtire pentru a-l salva si a reusit! Cum? Afla mai jos! Dar, atentie! Iti va schimba perspectiva, gandurile si sentimentele, iti va pune sub semnul intrebarii tot ce faci la indemnul subtil sau direct al celor din jur si sub pedala de acceleratie a fricii.  Acest proces de revizuire a gandurilor si emotiilor, poate fi foarte dureros, plin de vinovatie, frica si remuscari. Cu toate acestea, evolutia are loc in acest fel, pe aceasta planeta, prin detasare si schimbare. Spor la schimbare!

Multumesc ca ai trecut prin jurnalul meu, fii binecuvantat!

 

Ftalati din belsug in apa imbuteliata

M-am gandit ca poate vreti sa stiti: s-a deschis sezonul de baut ftalati. Ce sunt ftalatii, mai exact? Niste chimicale care se pun in plastic pentru a-i creste plasticitatea si a deveni mai usor modelabil. Inclusiv plasticul alimentar si mai ales cel transparent.Am mai scris despre alergia lui Ioan la ftalati si despre solutiile pe care le-am gasit noi pentru apa.

Saptamana aceasta Ioan a facut de doua ori rinita alergica dupa ce a baut apa imbuteliata in PET. Am scos din dulap recipientul din sticla (o sticla de apa minerala cumparata anul trecut) si l-am insurubat in rucsac.

Nici nu conteaza marca, toate PET-urile transparente contin ftalati, cutiile alimentare, biberoanele, jucariile, inclusiv echipamentele medicale, daca nu este mentionat altfel pe ele.

 

„Le vom cere doctorilor sa te deconecteze de la aparate, Howard, cu siguranta nu vrem sa absorbi ftalati din ele…”

Mai sunt si alte produse care contin ftalati, si lista este foarte lunga: oja, lotiuni, creme, ruj, deodorante, sampoane, produse pentru par, geluri de dus si mai ales sampoane, pudre, creme pentru bebelusi. O lista gasiti aici:

https://www.fda.gov/cosmetics/productsingredients/ingredients/ucm128250.htm

Care sunt numele sub care apar ftalatii? Mai jos sunt denumirile chimice ale ftalatilor care au impact negativ asupra sanatatii documentat prin studii:

While phthalates is a huge class of chemicals and nowhere near every chemical in the class has been studied, several have been shown to have negative health impacts: butyl benzyl phthalate (BBzP), dibutyl phthalate (DnBP), di-2-ethylhexyl phthalate (DEHP), diethyl phthalate (DEP), di-butyl phthalate (DBP), benzyl butyl phthalate (BBP), diisobutyl phthalate (DiBP), diisononyl phthalate (DiNP), di-n-octyl phthalate (DnOP), dipentyl phthalate (DPP), di-isobutyl phthalate (DiBP), di-isononyl phthalate (DiNP), di-n-octyl phthalate (DnOP), di-isohexyl phthalate, dicyclohexyl phthalate (DcHP), and di-isoheptyl phthalate.

https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2015/feb/10/phthalates-plastics-chemicals-research-analysis

Inainte de a cumpara o crema, uitati-va aici ce contine.

Ce fac ftalatii in organismul uman?

In the past few years, researchers have linked phthalates to asthma, attention-deficit hyperactivity disorder, breast cancer, obesity and type II diabetes, low IQ, neurodevelopmental issues, behavioral issues, autism spectrum disorders, altered reproductive development and male fertility issues.

https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2015/feb/10/phthalates-plastics-chemicals-research-analysis

Pe termen lung ftalatii inseamna:

  • astm

  • hiperactivitate si tulburare de atentie

  • cancer de san

  • obezitate

  • diabet de tip II

  • IQ scazut

  • probleme de dezvoltare neurologica

  • probleme de comportament

  • tulburari de spectru autist

  • probleme de dezvoltare a aparatului reproducator

  • probleme de fertilitate la barbati

Solutii?

Simplificati-va viata!

Luati un filtru de apa si umpleti-va recipientul din sticla inainte de a pleca de acasa.

Aruncati cosmeticele la cos si inlocuiti-le cu produse facute de oameni, nu de masini, care au termen de valabilitate 3 luni, nu 3 ani.

Aruncati plasticul in asa fel incat sa fie usor de reciclat/recuperat (macar nu ajunge in pamant, apa animale si oameni sub forma de microplastic). Pentru orice exista inlocuitor din sticla, hartie, textile.

Stiu, stiu, usor de zis, greu de facut! Dar greul devine usor cand ne gandim ca prin aceste schimbari ne protejam copiii, nepotii si stranepotii.

Altfel, vom mai avea nepoti?

Jocul elementelor

Copilul meu m-a exasperat, m-a turmentat, m-a enervat si m-a facut sa iau masuri. Ca sa nu mai sara in toate baltile, sa ocoleasca macar una din zece, sa nu-si mai puna tot namolul din zapada care se scurge semi-lichida in ghete (de pe pantaloni), pe fata, prin aruncarea picioarelor in toate partile…. pentru a observa interesantele jerbe care inscriu traiectorii post-moderniste pe hainele mele (basca pe fata lui, cum ziceam, in capul lui si pe hainuta)…. Se joaca in apa de la chiuveta. Ajuta? Sper! Oricum, elementele sunt cele mai frumoase jucarii si gratuite, cum zicea prietena mea de la hiphip. Doar efectele secundare costa 🙂P1010917Din jocul cu apa se invata enorm, pe langa faptul ca este calmant. Este o intreaga lectie de fizica in experimente … fara profesor. Controlul manipularii apei inseamna de fapt un bun control al mainilor, al intregului corp, al echilibrului. A tine apa pe loc, a tine apa in containere, a o controla, este o sarcina dificila si pentru adulti :). Asa ca, pe langa obisnuitele crize ale mele cu baltile, il las sa se suie pe muntii de zapada, sa improaste zapada si apa, sa se afunde, sa alunece, sa se catere, sa fie victorios pe nametii pe jumatate topiti. Si sa se joace la chiuveta in apa calduta, in cadita, in lighean…. Ce sa mai zic? Asta e educatia!

Apa curata

Am primit intrebari referitoare la filtrul de apa cu ajutorul caruia am pus capat episodului de intoxicatie cu ftalati de asta vara. Noi am luat filtrul de la Olivia Steer, prin izvorulcasei.ro, producator: 3M, varianta Aqua Pure Complete. Montarea filtrului nu presupune mare bataie de cap (noi l-am pus pe blat, cu furtunul trecand prin 2 dulapuri si a luat o ora), apa are presiune buna, iar cheltuielile sunt sensibil mai mici pe termen lung, ca si riscurile pentru sanatate, in raport cu tot ce presupune apa imbuteliata in PET (daca nu ati deschis linkurile din articolul dedicat ftalatilor, care feminizeaza barbatii si contribuie la declansarea cancerului la san, il gasiti la coada).

Eu am avut 2 exemple in rezolvarea acestei probleme, a apei potabile. Primul este Ligia Pop, care spunea intr-un articol, sa imi fac un serviciu si sa-mi iau un filtru, chiar si cel mai amarat. Cel de-al doilea exemplu a fost Olivia Steer, care foloseste filtrul pomenit mai sus, care a fost atat de draguta, sa mi-l aduca ea insasi, cand i-am povestit un pic ce se intampla cu Ioan. Imi aduc aminte ca am citit si un review favorabil pe un blog de mamica, dar nu mai stiu care, nici sa ma tai.

Rezultatul arata cum se vede mai jos, apa filtrata are gust bun, nu e nici prea mineralizata, cum e apa MINERALA, nici demineralizata complet, cum e apa filtrata prin osmoza inversa, iar Ioan nu mai are pacatoasa de alergie pe cap. Iar noi inca muncim sa dam plasticul afara din casa si din viata noastra.

Asa ca, repet si eu ca papagalul: faceti-va un serviciu si luati-va un filtru!

Apa curata in bucatarieApa filtrata in stanga, apa pentru spalat vase in dreapta

De ce am renuntat la apa imbuteliata? Nu mi-a trecut prin cap sa mai enumar de ce nu beau apa de la chiuveta, dar va spun acum: clor, plumb, pesticide, giardia. Renuntati la ftalati! https://jurnaldecomuniune.wordpress.com/2013/08/12/azi-infiintam-tara-lui-ioan/