Despre educatie partiala si durere totala

De o vreme incoace citesc, citesc, citesc si ceva nu se leaga in majoritatea abordarilor din domeniul educatiei.

Education is the key to unlock the golden door of freedom. - George Washington Carver

Educam, educam, educam….ce?

In scoala, educam mintea: o garnisim cu informatii, o invatam procese, ii dam de lucru cu matematica, romana, limbi straine, stiinte, arte, filosofie, economie, psihologie. Nu sunt putine, nu?

Mai nou, educam emotiile: Goleman a scos in fata inteligenta emotionala si care este mai citit, face dezvoltare personala, ateliere, grupuri.

Si trupul are nevoie de educatie, de deprinderi sanatoase care se formeaza in ani de zile: contactul cu elementele, vantul, ploaia, soarele, deprinderi de alimentatie, sporturi in aer liber si rezistenta la efort, obisnuinte de igiena. Sunt destule.

Dar daca nu educam duhul omului si caracterul lui, toate cele de mai sus sunt lipsite de sens. Duhul este creatorul de sens. In goana educatiei care a devenit tot mai incarcata, incercand sa fie exhaustiva, bietii de noi uitam ca trupul, mintea si emotiile sunt doar instrumente ale creatorului nostru interior. Si ca orice instrument, cu cat este mai garnisit,  cu atat este mai ravnit si poate fi cumparat la pret mai mare, folosit si aruncat apoi de unde a fost luat.

Educatia a devenit pentru multi parinti o modalitate de crestere a valorii de vanzare a copilului.

De unde a rezultat si deviza corporatista care circula pe unde lucram eu in 2007 – 2008:

„Nimeni nu este de neinlocuit”. Adica oricine poate fi recrutat, angajat, platit si apoi concediat.

Nimic mai fals. S-a demonstrat stiintific ca fiecare om care pleaca de la locul de munca, reprezinta o pierdere in bani, cuantificabila, pentru companie.

Educam partial copiii si ei vor suferi durerea totala a lipsei sensului, pentru ca a – ti pune mintea si emotiile in slujba altuia transforma omul in obiect. Ceea ce imi spunea un candidat la un interviu, tot in acele vremuri de demult:

„Stiu ca am creierul spalat, dar este atat de placut!”.

A educa doar mintea, este ca si cum am pune in mana copiilor nostri o grenada cu cuiul tras si cronometrul setat la 20 de ani. Pana la urma, tot explodeaza.

Imi pun aceasta intrebare in fiecare zi: cum educ duhul copilului meu?  

Am pornit un #jurnaldeeducatie.

Matematica la 5 ani si 8 luni

Cand vine vorba de educatie, am niste idei fixe (si multe), izvorate din experienta si din reflectie asupra a ceea ce copilul meu face si drege.

Una dintre acestea este ca educatia in pozitia stand – pe – scaun nu le face bine copiilor (nici adultilor, dar asta este o poveste separata).

Copilul meu nu prea sta pe scaun decat asa…

DSC_9725a.jpg

Unul dintre motivele pentru care pozitia „stand pe scaun” nu ne face bine, tine de fiziologie: limfa, cea care participa la detoxifierea organismului, se misca fiind impinsa de musculatura care se contracta si se relaxeaza; nu are un sistem de pompare, precum are sangele. Cand copilul sta pe loc, limfa stagneaza, ceea ce nu este bine pentru sanatate.

Al doilea motiv tine de dezvoltarea mentala si emotionala, pentru care controlul corpului este crucial. Copilul invata cel mai bine miscandu-se si miscand lumea din jurul lui, invatand autocontrolul, dar si legatura intre autocontrol, siguranta si incredere. Un copil impiedicat e un copil speriat (nu-mi spuneti, am fost si eu unul).

Al treilea motiv este acela duhovnicesc si anume acela ca Iisus a spus: „Lasati copiii sa vina la mine”, ceea ce ne spune totul despre natura exploratoare si continuu in miscare a copiilor. Nu a zis „lasati copiii sa stea cu mine”, „sa sada cu mine”, „sa ma asculte pe mine”. A zis „sa vina”, un verb de miscare, care spune totul despre cum este copilul si ce nevoi are.

Asa ca matematica la varsta lui Ioan este exploratoare si concreta. Pustiul nu manifesta interes pentru scrisul numerelor, cu toate ca stie sa scrie cuvinte. In schimb ii place si cere sa simta numerele, sa le invete si sa se joace cu ele (si chiar am inceput sa il banuiesc de aptitudini matematice). Asa ca jucam, mai ales duminica dupa-amiaza, joc dupa joc, si pentru ca ma apuca o plictiseala nesfarsita cateodata, am de scris pe blog si lista de lucruri pe care le fac cand joc jocuri de masa cu fiu-meu.

Avem 3 jocuri matematice acum la treaba:

  • jocul „Poveste”, realizat de Biojucarii, pe care l-am produs pentru acest moment (ce cool sa iti faci propriile jucarii, nu?); mai multe fotografii cu jocul gasiti pe Facebook, la Biomobila&Biojucarii;

dsc_0965

  • „A numara”, joc cumparat de o vreme de la Julia Toys, care este principalul nostru furnizor de jocuri;

img_20170220_135724

  • „Unul, doi, trei, multi”tot de la Julia Toys, un joc pe care pustiul il iubeste si de vreo 2 ani tot il jucam, pentru ca ii place sa prinda peste (mai mult decat mie).

img_20170220_135755

Mai recent, pustiul meu deseneaza in ordinea numerelor, o activitate care fixeaza cunoasterea numerelor si care mie personal nu-mi spune nimic. El e foarte entuziast si se straduieste sa traseze cat mai corect contururile, de la cifra la cifra, stergand cu guma devierile si arantandu-mi cu mandrie rezultatul.

Este vremea jocurilor si a povestilor, nu-i asa?

Voi cum faceti matematica activa la aceasta varsta?

#jurnaldeeducatie #Biojucarii #Biomobila&Biojucarii

Pestera balaurilor – o metafora despre dependente

A fost odata o familie de balauri care traia intr-o pestera mare. Pestera lor era adanca si spatioasa, racoroasa vara si calduroasa iarna. Era ceea ce le trebuia balaurilor, care uneori se retrag in adancul pamantului, alteori se trag in cate un colt, vara la umbra iar iarna la caldurica. Pestera avea la intrare si o gaura in tavan, prin care intra soarele, ploaia si vantul, dar care nu deranja pe nimeni, fiind loc destul pentru adapostirea intregii familii.

Intr-o zi, un fir de iarba a rasarit in pestera si s-a bucurat de razele de soare care patrundeau prin tavan pana la pamantul pietros. Firul acela firav a inceput sa se intinda dupa soare, in fiecare zi inca putin, pana cand a devenit un copacel, stalcit deseori de labele groase ale balaurilor. Avand noroc de apropierea unei pietre, copacelul a crescut spre lumina si a crescut si a crescut, pana a devenit un pom in toata regula, iesind prin spartura.

Pe balauri, copacul nu i-a suparat cu nimic. Ba dimpotriva, se bucurau primavara de parfumul florilor lui, iar toamna adunau frunzele lui uscate si le puneau in pestera, ca sa doarma mai bine. Obisnuindu-se cu el, nici nu – si mai aminteau de vremurile cand copacul nu exista in pestera, parca era dintotdeauna acolo.

Si a crescut copacul falnic si puternic, cu radacini groase care intrau adanc intre pietre, sa gaseasca apa si ramuri mari care se intindeau deasupra pesterii. An de an, copacul sorbea apa tot mai din adanc si ploaia tot mai de sus, pentru ca el iubea umezeala. Si an de an, stancile se macinau, sub asaltul picaturilor de apa si al radacinilor.

Intr-o zi oarecare, pestera si-a dat obstescul sfarsit, prabusindu-se. La inceput, stancile au huruit, pierzandu-si ordinea si echilibrul in sfaramaturi, apoi au plecat la vale, in toate partile. Balaurii, mari si mici, au iesit nauciti afara, numai ca sa vada cum pestera se umple de praf si pietre. Casa lor nu mai era.

Au plecat in bejenie balaurii, au cautat o pestera potrivita pentru o familie numeroasa si au gasit-o. De atunci, invataturile balauresti care se dadeau din generatie in generatie s-au imbogatit cu aceasta: pestera si copacii nu se impaca! Locul copacilor e in padure!

Tata balaur adauga uneori: „sa-ti fie pestera fara sparturi” si „ce s-a spart trebuie astupat”, „pentru ca orisice copac a fost la inceput doar un firicel”.

*Folosesc aceasta povestioara pentru a-i explica lui Ioan, cum se poate ca lucruri minunate pentru alti oameni, sa fie totusi nepotrivite pentru noi (e.g. desenele animate).

Si cum se poate ca lucrurile cu care eram obisnuiti  pana la un moment dat, sa nu fie totusi bune pentru noi (e.g. glutenul).

Cum, obiceiuri proaste, pot parea ademenitoare.

Si cum orisice obicei prost a fost la inceput doar o tentativa.

SONY DSC

Am testat si recomand: absorbante textile-II

P1020313

Toate culorile

Pentru ca sunt mai multe chestiuni de lamurit, continui cu partea practica a creatiei si utilizarii 🙂 absorbantelor textile. Am 3 primite cadou si 15 confectionate, 10 subtiri (3 straturi) si 5 absorbante heavy-duty (4 straturi). Nu le folosesc niciodata de pe toate, deci pt mine (heavy user) sunt suficiente.

Curatarea absorbantelor este usoara, respectand urmatoarele reguli: imediat dupa utilizare, absorbantul se arunca in apa rece sau se lasa sub jet de apa rece; recipentul pt spalat nu trebuie sa fie mare (folosesc unul de un litru); dupa ce au stat cateva ore in apa rece, se pun sub un jet de apa rece din nou; apoi se trec in apa fierbinte si se pune sare innalbitoare direct pe pete, eventual se freaca unul de celalalt ca se intre sarea intre fibre; dupa o innalbire-doua, sunt ca noi, dezinfectate si frumoase; se clatesc bine si asta e tot; se pot calca sau usca la soare pt dezinfectare suplimentara. Am folosit si sapun de casa uneori, la cele heavy-duty, deoarece bumbacul organic din interior este foarte incapatanat si nu lasa sa iasa mai nimic :). Alt sapun nu recomand, pt ca totul lasa urme invizibile.

In deplasare, iau sarea innalbitoare cu mine, iar apa rece/calda gasesc. Sarea pe care o folosesc (Ulrich Naturlich la kilogram) este economica si ca pret si ca utilizare, eficienta si nu agreseaza tesaturile, cum mi s-a intamplat cu sarea englezeasca, de exemplu, care e mai scumpa si mai rea cu mainile! O iau de la magazinul online Hiphip, link mai jos.

Materialele se pot cumpara in functie de necesitati, din diferite surse: cele bio din magazinele pe care le voi enumera in postul urmator, iar cele conventionale din magazinul Obor sau alte magazine de profil, care au materiale naturale. Chiar daca nu aveti reactii alergice la poliester sau alte materiale sintetice din textilele in amestec cu bumbac, ele isi fac „treaba” si elibereaza mizerie (aka chimicale) sau creaza camp electrostatic, non-stop.

Pentru realizarea tamponului este necesar un tipar, pe care il puteti „imprumuta” de la un absorbant convenabil. Pot posta un tipar chiar aici, cel pe care il folosesc eu. Doreste cineva?

Procedura de fabricatie este simpla: se suprapune tiparul peste fiecare material, se traseaza conturul si se decupeaza. Am folosit 3 straturi pentru un absorbant subtire: exterior 1 si 2: finet, interior: poliuretan pe bumbac organic, vizibil in acest articol. Si 4 straturi pentru un absorbant serios si fara pierderi nocturne: exterior 1 si 2: finet, interior 1: poliuretan pe bumbac si interior 2: absorbant bumbac organic (gen prosop).

Absorbantele sunt cusute de masina doamnei Dorina, din Ion Tuculescu, 31, este o masina profesionala Brother si costa 2000 de RON. Eu m-am lasat de cusut, aveam o masina imprumutata, o Singer Mademoiselle, de vreo 500 de RON, care cosea orice material subtire sau gros (am cusut si eu cateva chestii pt Ioan). Dar pur si simplu este mai rentabil pt mine sa ma duc la croitoreasa, uite aici:

Croitoria

In loc de Sapte carari, acum este croitorie :), Ion Tuculescu, 31

Am mai multe produse in lucru si voi scrie despre ele detaliat, de aceea poate va foloseste sa stiti locul.

La cat mai multa sanatate feminina!

Traditional si organic/biologic/ecologic: cat iluzie, cat realitate

In multele mele experiente si experimente referitoare la alimentele din magazine, rafturi, frigidere si farfurii, am ajuns la unele concluzii interesante, pe care as vrea sa vi le impartasesc, pentru un stil de viata curat, fara toxine adaugate intentionat (exista) sau neintentionat (majoritatea).

Taranului de profesie sau celui de ocazie ii vine greu sa creada ca productia lui ar costa de 5 ori mai mult daca ar fi bio, deci nu este interesat, din necunoastere, sa renunte la pesticide si ingrasaminte. Ba uneori nu e interesat nici sa afle care sunt dozele recomandate de pesticid/ingrasamant, de unde si cazuri de otraviri accidentale ale cultivatorului. Anul acesta foarte ploios a fost si exemplar pentru dificultatea de a face productie bio „pur si simplu”: din cauza excesului de umezeala, mucegaiurile au invadat rosiile, iar cel care nu le-a stropit cu fungicid, a pierdut toata productia. Ca sa faci productie bio, ai nevoie de cunostinte despre remedii naturale pentru situatii diverse, dar uneori, nici macar asta nu ajuta. Inundatiile au acoperit hectare de teren in unele zone, sau au venit aluviuni de pe pante stropite, cum i s-a intamplat sorei mele. O intreaga gradina a fost scufundata in pesticidele adunate din viile de pe 3 dealuri…. S-a dus straduinta bio pe apa sambetei.

Si mai greu decat a cultiva organic este insa a prelucra organic alimentele. Dureros de greu, si va dau cateva exemple: luam branza de la stana de oi din varful dealului. Oile pasc toata ziua ierbulita gustoasa, care n-a vazut in viata ei ingrasamant in afara de cel organic (de la oaie. Multumim oaie!). Deci laptele este bio. Insa: detergentul a ajuns pana in varful dealului, deci galetile, sedilele pt scurs si alte instrumente folosite, imprumuta mici cantitati de otrava laptelui si branzei. Adio produs bio!

Alte surse serioase de contaminare folosite in procesarea alimentelor bio sunt: plasticul, eternul plastic, oalele cu smaltul ciobit (cancerigen), oalele din aluminiu (se depoziteaza in creier si ce face acolo pana la batranete se stie), si teflonul, integru sau nu (cu stratul de aluminiu expus). Toate acestea, trec binisor in alimente si ne trec binisor pe lumea cealalta.

Carnea ia mai putin contact cu recipientele decat laptele sau branzeturile, contaminarea principala vine prin detergent si/sau sarea cu E-ul antiaglomerant si iodul de care n-am nevoie (anul asta am cumparat o data sare cu iod si in cateva saptamani m-am trezit cu tiroida revoltata). Carnea se poate degrada si prin decongelare/recongelare, practica nu putin intalnita de mine pe unde m-am plimbat in ultimii ani.

Ati vazut vreodata cum se curata vitrinele de prezentare in magazinele de branzeturi/macelarii? Cu clabuci! Nemaifolosind detergent de ani de zile, imi muta nasul din loc si ma ustura gatul, dar vanzatoarele nu au nicio treaba! Deseori branza miroase de la distanta a detergent, in galantar bio sau nu.

Deci, idealizarea produselor traditionale/bio din galantare, nu ne ajuta. Ne ajuta sa deschidem ochii si sa vrem sa stim ce cumparam. Prefer produsele alimentare minim procesate, cat mai putin ambalate (adica in contact cu plasticul), cat mai vrac (inclusiv ceaiurile). Daca ambalajul trebuie sa fie, atunci sa fie de sticla. Si daca trebuie sa evit detergentul in farfurie, mai bine plec din magazin.

PicsArt_1377877107567Livezi bio la Recea. Credit: Giulia PR