There is a mobile in your brain

there is a mobile in your brain© 2014 Mishan – There is a mobile in your brain

Astazi este o zi mare. Dupa ce a plecat Andreea in Danemarca, am luat o pauza si mi-am rumegat pierderea. Cand incepusem sa prind un pic de avant intr-ale desenului, meditatoarea mea a plecat sa se scoleasca pe alte plaiuri. Cartile mele au ramas in lucru. Nu am mai putut lucra nimic. Acum insa, strangandu-mi inspiratia si curajul la un loc, incep o serie de articole despre efectele telefonului mobil asupra creierului uman si mai ales asupra creierului de copil. In fiecare zi vad pe strada si in parc copii vorbind la mobil…si deseori ni se rupe inima ascultand cum copiii fac cancer sau alte boli la fel de ingrozitoare.

Imaginile acestor copii, m-au motivat. Nu pot lua fiecare parinte de mana, dar pot scrie, desena si argumenta in acest coltisor numit jurnal de comuniune. In timp, voi veni cu argumentele stiintifice. Pana una-alta, retineti ca imaginea de mai sus nu este o alegorie, ci chiar efectul radiatiei asupra unui creier in dezvoltare, cum este cel al copilului.

Impotriva efectelor ignorantei aveti o singura arma: sa va informati. Am argumente, ca intr-o societate ca a noastra, ignoranta este letala.

Privind inapoi cu vinovatie

http://www.vivirmejor.com/lactancia-materna-como-llevarla-a-cabo-en-funcion-del-crecimiento-del-bebe

Un comentariu din facebook, m-a facut sa privesc inapoi cateva minute, la experienta pe care am avut-o eu cu alaptarea. Un business foarte profitabil. Dar nu pt copil.

Afacerea e profitabila pt companiile care fabrica, distribuie, transporta si comercializeaza dispozitive anti-alaptare: biberoane, tetine, suzete, sterilizatoare de biberoane si toata liota de gadgeturi care costa multi-multi bani. Money for nothing and chicks for free. That’s the dream world. Lumea in care stam cu bratele incrucisate, in rochite de cristal, pe tocuri de 11 centimetri, iar in guritele copiilor curg rauri de lapte fortificat, chimizat si alergizant.

Si sunt atatia oameni co-interesati in afacere, ca te miri cum mai ajung totusi unele mame sa mai alapteze: asistente medicale, medici, farmaciste, asistente de farmacie, reprezentanti de vanzari cu toti sefii lor si departamentele de suport, oameni in productie, oameni in design, oameni in marketing si publicitate. Si sume cu adevarat uriase, pentru toate aceste produse. Si efecte pe masura sumelor.

Copilul este extrem de adaptabil si traieste in conditii din cele mai diverse in toate colturile lumii. Dar exista un pret, pt fiecare efort de adaptare, pt faptul ca trebuie sa digere ceva sintetic, pt faptul ca trebuie sa suga ceva, in loc sa-si exprime disconfortul si sa fie mangaiat, pt faptul ca … atat de multe lucruri schimbate si inlocuite, ne asteptam sa ramana fara efect? Ne consolam: „dar noi cum am crescut?”. Am crescut, ne-am adaptat dar cat de sanatosi si fericiti suntem in ansamblu? O societate fericita? Ne bufneste rasul, nu?

Am tras niste invataminte din prima mea experienta de mamica. Prima invatatura e sa nu las laptele praf sa se apropie de copilas. Lapte praf chimicale dar inseamna si biberon, biberon inseamna suptul lenes, de tipul lapte-care-curge-in-gura. Asa am plecat din maternitate, cu biberon, si o luna am tras de mine sa fac destul lapte (in paralel cu biberonul, ce nebunie!), ca sa pot scapa de nenorocitul de lapte praf (bio! hahaha). Am simtit pe pielea mea ce inseamna concurenta foarte neloiala a biberonului cu sanul, dar nu am renuntat. Atunci m-am luminat de ce alaptarea s-a scurtat foarte mult in ultimele decenii, inclusiv in mediile foarte sarace (acele femei cu care am lucrat in centrul maternal si care in fiecare luna mergeau la premerie sa isi ridice cutiile de lapte praf…:().

Mecanismul de renuntare la san e foarte simplu si l-am observat cu groaza zile in sir: copilul suge la san si apoi plange. Nu se stie de ce plange, dar cineva bine intentionat ii da biberonul. Data viitoare copilul suge la san mai incetisor si apoi plange dupa biberon. Se numeste conditionare. Sanul e conditionat progresiv sa produca tot mai putin lapte, iar copilul e conditionat sa suga tot mai mult din biberon, de unde laptele vine mai usor. Asta e tot. Dureaza intre 3 si 6 luni sa pierd complet laptele „care n-a fost destul”. Era destul, pt ca laptele se produce in functie de cererea copilului si nu in functie de marimea sanului, culoarea ochilor sau alte bazaconii. Daca bebelul suge, sanul invata sa produca tot mai mult, vara mai racoritor, iarna mai gras si hranitor (da, e customizat!). Asta e tot, dar greu le-am mai aflat! Si greu a fost sa-mi dau seama ca inamicul meu sta chiar pe noptiera!

Si a mai fost ceva: suzeta. Norocul meu a fost ca Ioan nu a acceptat-o, altfel era si mai greu. Oricum, a morfolit-o de cateva ori si de fiecare data, a urmat un supt cu ragade. Pur si simplu nu mai stia cum sa suga la san, dupa ce sugea suzeta. Se lupta sa ia sanul, plangea de foame si de dermatita si Dumnezeu stie de mai ce si rareori avea o masa linistita dupa „gadgeturi”. Asa ca au disparut si ele. De aceea nu gasesc utilitatea lor, nici a biberoanelor, nici a suzetelor. Nu are rost, in opinia mea, sa le cumparam „preventiv”. Copilasii beau de foarte mici din lingurita si cana (Ioan, de exemplu).

Daaaar….Privesc catre inceputul vietii lui Ioan cu vinovatie pentru ca am permis laptelui praf sa se apropie de el. Fara lapte praf, poate ca dermatita atopica ar fi fost doar un vis urat. Mi-aduc aminte de punga de lapte praf captusita cu aluminiu… Sau poate ca a fost un cosmar care ne-a invatat esentialul.

Ce ar fi pierdut Ioan daca nu l-as fi alaptat?

O protectie dovedita stiintific, fata de leucemia limfocitara; un start pentru metabolism care l-ar fi protejat de obezitate si 14 ani mai tarziu; protectia fata de o varietate de boli infectioase (meningita, infectii ale tractului respirator, infectii ale tractului intestinal, otita etc.); protectie fata de diabet de tipul I si II; protectia fata de sindromul mortii subite a sugarului; mai tarziu, protectia fata de hipercolesterolemie; o dezvoltare cognitiva mai buna; un sistem osos mai puternic si altele multe.

Sa dau toate astea in schimbul a ce? Nu am primit nici o hartie de garantie pentru aceasta protectie, pe care am descris-o mai sus, dar stiu ca am facut tot ce mi-a stat in putinta. Si cu asta, vinovatia mea s-a vindecat.

Sinteza de studii medicale referitoare la beneficiile alaptarii: http://kellymom.com/pregnancy/bf-prep/bf-benefits/

Studiu despre excluderea laptelui praf in primele 6 luni:

http://thechart.blogs.cnn.com/2010/06/21/new-study-supports-exclusive-breastfeeding-for-first-six-months/

Cancerul in viziunea altei mamici

Ia timp sa creezi continut propriu; un articol despre educatie cu o parabola despre un pom incarcat mi-ar lua minim 2 ore, catre 3 ca sa aiba ceva mai consistent din gandurile mele. Iata ca prietena Cristela publica un articol care imi ia ochii pe facebook, citesc, gasesc si o carte postata de Marina – link-ul din commenturile de pe facebook si asa se duce de rapa continutul creativ. E greu sa si citesti, sa selectezi, sa scrii, sa filtrezi, sa mai inchizi din cele 50 de taburi! E unul din cele mai frumoase lucruri pe care le-am facut vreodata, insa.

Cred insa ca prioritatile mai multor cititori vin inaintea prioritatilor mele creative. De aceea, hai sa citim cartea asta, articolul Cristelei si sa ne trezim din visul nostru frumos, in care ceilalti au grija de noi si de copiii nostri si de parintii nostri. Caci visul atat de repede devine cosmar si ia de langa noi mamele, sanatatea, puterile!

Cat timp ne dam noua insine, atata viata avem in noi. Cat timp dam gadgeturilor, atata viata se duce din noi. Si daca ma intrebati: „dar tu ce faci acum?”, aflati ca eu ma descopar pe mine insami, scriind. Cred ca e unul din cele mai bune lucruri pe care le poate face omul modern pt el insusi 🙂

Si linkurile, la sfarsit, ca de obicei.
Articolul Cristelei: http://www.cristelageorgescu.ro/un-nou-capitol-despre-cancer/07/2013/
Cartea de citit: http://pcrm.org/pdfs/health/cancer/Cancer_Survivors_Guide.pdf

Merci Cristela!
Si articolul creativ, pe alta data 🙂

Prin ochii medicului care plange

Merita sa ascultati de la cap la coada acest discurs. Pe mine m-a miscat si pt ca anul trecut aveam rezistenta la insulina, deci eram pe drumul catre diabet de tipul II. De unde stiu ca mi s-a intamplat asta? Simplu: dupa starea mea psihica foarte schimbatoare, nevoia de dulce si glicemia foarte variabila. Si mancam dulce, mancam strudele, prajituri, dulceata, cu toate ca stiam ca sunt pline de zahar si sunt pe un drum care merge direct in spini. Trezirea nu mi-a fost data de lichen, ci de alarma mea interna, care imi suna a epuizare. Slava Domnului, am putut renunta pana si la strudele si acum pot sa mananc cate o lingurita de miere din cand in cand, fara a avea schimbari de dispozitie.

Mare atentie! Ingrasarea e un semnal al rezistentei la insulina, dar sunt multe persoane obeze de-a dreptul, care nu prezinta acest simptom ingrijorator si multe persoane slabe, care fac miscare si care sunt pe drumul catre diabet, din cauza dietei. Cel putin asta zice tipul si experienta mea.

Din punctul meu de vedere, doctorul e iertat. A zis si ca farma face bani, indiferent care ne e boala si indiferent cat de „confectionata” e ea. Deci chiar merita ascultat. Pt ca in final, plange.