Gand despre inima

O inima zdrobita izvoraste inca viata

O minte stricata numai moarte.

inima Pentru ca m-am plictisit de vanturat internetul pentru a gasi o imagine cat de cat relevanta pentru gandurile mele, m-am apucat sa desenez.

Drept pentru care, preluarile sunt permise cu inserarea linkului catre sursa 🙂

Anunțuri

Gand despre viata ta

Nu stiu cum, am ajuns la concluzia ca unele lucruri care ni se intampla, nu ni se intampla de fapt noua si pentru noi. Se intampla mai mult pentru altii, pentru beneficiul lor. Iar beneficiul celorlalti, de fapt e cel mai mare beneficiu al nostru.

M-am gandit mult la ce a raspuns Hristos la intrebarea apostolilor, la vremea aceea ucenici, intrebare referitoare la orbul din nastere:  de ce era acela orb? Poate pentru pacatele lui, sau pentru pacatele parintilor lui? Nu, a raspuns Hristos, acela s-a nascut orb si a fost vindecat, pentru Slava lui Dumnezeu.

Asa, unii oameni, ne deschid cai in viata prin ceea ce sunt, ceea ce fac, cum fac si ce ne impartasesc. Ne scutesc de multe ocolisuri, ne taie cale prin zapezi, ne tin felinarul in asa fel incat sa putem ocoli gropile. Prin acesti oameni Dumnezeu ne vorbeste si ne indruma si uneori chiar ne trimite cantece ingeresti in suflete. De obicei, acesti oameni sufera mult, sufera multe, cauta mult si gasesc multe. Uneori le este incredibil de greu sa mai vada ei insisi lumina felinarului pe care il poarta inaintea noastra si ne intreaba chiar ei, purtatorii de lumina, unde e groapa? Uneori sunt slabiti, dar nu tremuratori, tematori, dar nu invinsi. Isi duc sarcina fara sa o stie, ne lumineaza caile cu flacara inimii lor deschise, fara a ne orbi, fara a ne subjuga, fara a ne lega de ei.

Daca va intreaba de ce li se intampla ceea ce li se intampla, spuneti-le deschis: pentru Slava lui Dumnezeu. Si vor fi vindecati, la randul lor.

Toti avem astfel de oameni pe langa noi, sa tinem minte sa le spunem buna ziua in fiecare zi.

William Butler Yeats Quote

Ca o turista

Dupa mai multi ani de batut drumuri foarte cunoscute, anul acesta am plecat prin locuri pe unde nu mai calcasem. Am retrait ceva din starea pe care o aveam cand am urcat pe Buila (am urcat si pe Omu, dar a fost cu totul altceva).

Am fost din nou calatoare. M-am desprins de ale mele zilnice tribulatii si m-am dedicat momentului. Clipe in care Ioan dormea in bratele mele si masina mergea incet prin padure si abia respiram, sa nu deranjam pasarile cantatoare. Ma puteam vedea pentru o secunda din afara, ma puteam lasa sa cobor, sa urc, sa merg, fara a ma gandi la ce urmeaza, la ce trebuie sa fac, la ce mancam azi, la ce am intarzaiat si altele, si altele…

Au fost momente in care timpul s-a oprit putin, sau s-a incetinit, l-am simtit (uitasem ca timpul e maleabil). Mi-am adus aminte sa-l lungesc. Mi-am adus aminte sa ma scurtez pe mine si ca, oricat as incerca, nu ma transform in elastic. Ba chiar devin tot mai rigida.

Mi-am adus aminte ca, indiferent cine, ce si cum, pe-aici doar calatorim. Mi-a facut teribil de bine. M-a obosit grozav. Am aflat iar ca nu am nicio importanta, ca fac mai nimic, ca sunt nimic si ca mi-e bine asa (daca nu uit imediat).

Am ramas mai mult cu mine. Fortata, obligata, nu de buna-voie, nu! M-am privit mai detasata, mai intrigata, mai exasperata, apoi m-am lasat balta si am savurat peisajul. Si oboseala. Romania e minunata, insa nu e facila. E chiar dificila. Imi place. Ii seman.

M-am privit ca o turista, si a fost bine. Ii iubesc pe-astia de la despair.com!

You can fool all of the people all of the time if your effects budget is large enough.

http://www.despair.com/accomplishments.html