Educatie prin proximitate

Educatie prin proximitate – Long – Life Story

La Burtica s-a luat apa, dupa cum scrie dumneaei: http://bogdanasblog.blogspot.ro/ iar la noi s-a dat! Deci e un fenomen de vara? Nu stiu. M-au uimit cate povesti “fara apa” am auzit in ultima vreme…. Si ca sa ne puna o bomboana noua pe existenta noastra de blochisti, aseara s-a luat curentul vreo 4 ore pe partea dreapta a strazii. Pe partea stanga nu. La terasa, clientii beau la lumina romantica a becului de la stalp :) . Noi ne-am culcat si adio blog!

Intorcandu-ne la ale noastre, dupa spalat, poo management si splash management (Ioan la baie, exulta :) ), sa trecem la chestii actuale: educatie. Pana acum cateva saptamani nu m-am gandit la acest subiect foarte mult. De la citania Conceptului continuu, am executat instructiunile de purtat, cantat, leganat, palavragit si alergat, fara a ma gandi mai departe. Pustiul a avut pe iarna o gramada de reviste la dispozitie (nu, nu reviste pt copii, va voi spune de ce mai incolo), carti cu poze si carticele cu animalute si cam asta a fost.

Daca stau sa ma gandesc, a fost foarte ocupat cu alergatul si exersatul mainilor, picioarelor la diverse miscari, treaba mea fiind sa ii pun la dispozitie contextul de manifestare si sa-i asigur o plasa de siguranta, fara a urla la el prea mult (de teama, desigur).

Acum vreo 2-3 saptamani, pe Ioan a inceput sa-l intereseze un poster pe care l-am primit cadou de la omfal.ro. Ni l-au dat gratuit la o comanda, un poster cu literele alfabetului in niste casute colorate. Ceva in genul celui de mai jos, fara desene, insa. Casutele sunt goale, in afara literelor si destul de mari (posterul are cam 100 pe 50 cm).

Poze {REC.sp_name}

L-am lipit pe perete pt ca era frumos colorat si acolo a ramas pt multe luni de zile. Peste iarna, posterul fiind lucios am lipit si am dezlipit pe el tot felul de abtibilduri cu animale. Ioan s-a exersat la prindere fina, prin aceasta activitate si a mai invatat niste nume de animale, fara a arata interes pt litere. Insa de curand, a inceput sa arate insistent semnele din casute intreband: “Ata, ata, ata?”. In traducere libera: “Asta ce inseamna?”. Si de atunci, a inceput jocul cu literele, asocierile cu diverse cuvinte, cantecele si poezii ad-hoc. El intreaba si arata, eu raspund si mai dezvolt, in genul: “A e un arici cu tepi/ Faci si au daca te-ntepi; B e bebe mititel/ Merge puiul copacel”. Am pus si poze decupate din reviste la unele litere si ii voi da si carioci sa le mazgaleasca. Deci, o varietate de activitati, cu sprijinul tuturor simturilor: vaz, auz, tactil, kinestezic. Se pot implica si gustul si mirosul, de ex., dandu-i copilului sa manance un mar, la invatarea lui “M”.

Ioan conduce lectiile. El a manifestat interes, el imi arata ce vrea sa afle, eu doar am grija sa ii transmit informatia dorita de el prin toate simturile, cat mai placut, in joaca si cu relaxare. De aceea am numit aceste activitati “educatie prin proximitate”. Copilul alege din mediul proxim ce il intereseaza si adultul are grija sa raspunda adecvat si placut. Ioan a venit cu ideea si eu o dezvolt, bineinteles ca nu e o noutate absoluta in educatie, ci mai degraba o implementare “in stilul nostru”, a unor idei montessoriene. Sunt de acord doar partial cu ideile lui Montessori, nu sunt chiar stilul meu, emotional vorbind.

Si mi-am dat seama ca am nevoie de material didactic de la fina-mea, de aici: http://www.bebelibrarie.ro/index.php, ca urmare trebuie sa aleg niste jucarii si carticele bune, ca punct de plecare in urmatoarea aventura….

Teacher, Leave the Kids Alone!Teacher, Leave the Kids Alone! :)

Si despre asta mai vorbim :)

Educatie prin proximitate – continuare

Educatia prin proximitate e o idee pe care Ioan mi-a servit-o nu demult, prin interesul lui subit pt alfabet. Probabil ca fervoarea cu care noi doi, parintii lui, ne holbam in niste carti cu semne, il face extrem de curios. Vrea sa vada care e secretul insiruirii de semne si sa ne imite :) . Ca pana la urma, asta e cuvantul cheie, pe langa proximitate, imitatia.

De cand am scris prima parte aici: https://jurnaldecomuniune.wordpress.com/2013/06/07/educatie-prin-proximitate-long-life-story/, Ioan recunoaste 2 litere, A si M. E un joc amuzant, le cauta, le gaseste, le arata si le zice la toate literele “a”. E joc si ramane joc, el incepe si termina lectiile, arata, intreaba. Nu e o activitate geniala, bagajul lui activ de cuvinte (cuvinte spuse), se incadreaza in media baietilor de 2 ani. Vocabularul pasiv e mai mare, dar greu de apreciat cat de mare. Pe langa asta, intervine si timiditatea lui, care distorsioneaza un pic imaginea, dat fiind ca si el e HSP.

Deci nu e nimic iesit din comun, in ceea ce facem. Arata doar forta cu care parintii transmit copilului ceea ce trebuie sa invete – prin ceea ce fac zilnic, prin cele mai banale preocupari si activitati.

Literele raman marginale in acest moment. Pe primul plan este formarea celei de-a treia dimensiuni, adica dezvoltarea relatiei cu Dumnezeu. La varsta lui, putem sa formam obisnuinte simple si sa ii dam explicatii la nivelul lui de intelegere. Asadar, trecem in fiecare zi pe la biserica, ne inchinam la icoane, iar duminica mergem la liturghie si impartasanie. Stam mai mult sau mai putin, dar ii aratam, ii explicam, il tinem aproape, ca sa putem participa impreuna. E important sa punem acum bazele credintei: constructia personalitatii este in mare realizata la varsta de 4 ani si el are 2 deja. Daca a treia dimensiune, cea spirituala, se formeaza acum, orice s-ar intampla ulterior, acolo, jos, temelia exista. E ca o stanca, care se poate acoperi cu pamant, cu iarba si nimeni nu o observa. Insa daca vrei sa ridici o casa, nu trebuie decat sa sapi putin si ai temelia sub picioare :) . Stiti cum se spune “puneti-va casa pe o stanca”?

Pe al doilea plan sta maiestria mainilor si picioarelor. Nu degeaba imi tocesc pingelele prin parc, ci pt ca Ioan sa poata alerga, sa se poata catara, sa coboare, sa sara, sa fuga cu motocicleta, sa se agate, sa se traga, sa alunece samd. Stapanirea propriilor maini si picioare, duce la stapanirea mai facila a mediului. Stapanirea inseamna incredere in fortele proprii, increderea inseamna o stapanire si mai buna si scade frustrarea samd. N-o sa va vina sa credeti ca bazele increderii nu depind de discursuri savante despre cat trebuie sa te iubesti pe tine insuti, ci de indemanarea capatata in acesti ani de inceput. Daca ai stapanire pe mainile tale, ai stapanire pe hrana ta si deci, pe viata ta, asta stie instinctiv orice bebelus. Dupa credinta in Dumnezeu, acest sentiment interior de control al lumii si autocontrol, te tine la suprafata in orice situatie. Nu te poti ineca daca stii sigur ca poti inota!

Data viitoare insa ma gandesc ce carti sa mai aduc in proximitatea lui :) , pe langa cele de la magdan.ro si cele de la bebelibrarie.ro.

Biking all the way

Asa ca acum, mergem la biserica si facem sport. Si A, de la arici, care te-a-ntepat aici … auuuu ….. :)

Educatie prin proximitate – reflectii despre competitivitate

Las la o parte carticelele, ca sa scriu cateva lucruri pe care nu le pot trece cu vederea. Cautand eu pt pitic o viitoare forma de educatie (dupa varsta de 4 ani), dau de un interviu cu Dana Papadima, directoare de educatie a scolii private Little London. Pe mine ma interesa sa citesc ceva mai mult despre sistemul alternativ Waldorf si ce aflu: ca d-na directoare nu recomanda sistemul de invatamant Waldorf, deoarece la trecerea in invatamantul de masa, cei din Waldorf au probleme din cauza competitivitatii. Mai am de citit despre filosofia Waldorf, deoarece l-am citit pe Steiner, fondatorul antroposofiei si nu sunt intru totul de acord cu premisele lui. Deci, nu m-am lamurit referitor la sistemul Waldorf in totalitate. Insa argumentul Danei Papadima, ramane trist, chiar daca eu nu tin cu Waldorf, in acest moment.

De ce e trist? Pentru ca toti copiii de gradinita tipa la tobogan: “Eu primul, eu primul”. Piticul, chiar daca e mare pt varsta lui, e sfios. Credeti ca cineva il lasa sa se dea pe tobogan? Pt ca e atent la ceilalti copiii, ce fac, cum fac, se da la o parte si ramane in varful toboganului, in timp ce ceilalti trec pe langa el “ca sa fie primii”. Vorbesc de copii de 5-6 ani, care deja constientizeaza faptul ca e mai mic, ca a fost acolo inaintea lor etc. Spiritul lor de competitie nestavilit deja la aceasta varsta, e uluitor pt mine. Ca si sfidarea cu care raspund parintilor sau altor adulti “Nu vreau”. Sistemul lor de referinta nu pare sa includa adultii decat cand apare santajul, amenintarea, coercitia. Respectul lor se duce in alta directie… unde? Probabil a colegilor de grupa sau clasa.

Deci cu spiritul de competitie stam fff bine de la varste mici. Si la ce foloseste el? In viata profesionala, cele mai eficiente organizatii sunt cele bazate pe cooperare si intrajutorare (am gasit un studiu in care nr de ore de ajutor acordat colegilor era direct corelat cu succesul economic al organizatiei). In viata personala, o casnicie reusita si durabila e bazata pe iubire, cooperare si ajutor reciproc. Unde apare spiritul de competitie aici?

Ce face d-na Papadima mai intristator de atat, e faptul ca prin repetarea afirmatiei referitoare la competitivitate, legitimeaza, din pozitia ei de cadru de conducere in invatamantul privat (ceea ce ii confera o autoritate), aceasta lupta si comparare eterna la care ne condamnam copiii, printr-un invatamant care incurajeaza furibund competitia. Se pare ca ne pregatim picii de un esec in masa, si economic si marital. Dar ei o sa se scoata din asta, sunt sigura. Doar ca va trebui sa ii invatam si iertarea :) .

Nu este loc de liniste pt cel ce munceste ca sa fie mai sus ca altul, pt ca totdeauna e cineva mai sus, pana la Dumnezeu. Nu am auzit vreun geniu, vreun cercetator, vreun inventator spunand: “Am facut-o ca sa-l intrec pe X”. Toti spun: “Am facut-o din pasiune”.

Procesul de a te compara cu ceilalti e unul din cele mai consumatoare din cate exista. Cu return of investment zero. Pt ca suntem unici si meritam sa ramanem asa, cu alea tari si alea slabe, unele de incurajat, altele de depasit. Din perspectiva asta, sistemul Waldorf imi place, pt ca nu presupune note.

Si daca va intrebati, ce ma doare pe mine de copiii altora, am 2 argumente: Ioan va creste impreuna cu ei, cei competitivi; cand acesti pitici vor fi mari, noi vom fi batrani. Si poate vrem sa ne lase in viata pe trecerea de pietoni. Am auzit argumente de genul: “Asa e lumea, lumea e o jungla, trebuie sa stie sa se descurce”. Dar din cine e formata “lumea” asta de care vorbim? Nu din mine si din tine si din tine?

Ce ii pregatesc eu lui?Ce ii pregatesc eu lui? In ce lume imi doresc sa creasca?

Care e parerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s