Despre comuniune

Imi cer scuze pentru dimineata. M-am trezit poate cu o dispozitie mai dificila. Nu am apetit pentru retele sociale si nu le inteleg necesitatea decat prin prisma unei functiuni pragmatice. Ceea ce de altfel incerci si tu sa faci. Mi s-a parut insa atunci ca ai folosit cuvinte prea mari penru a descrie importanta constituirii unui grup. In plus eu incercam sa realizez cu tine o comuniune pentru bucuria ce mi-o prilejuia descoperirea povestii unor idei care credeam eu te-ar fi interesat sau ar fi fost interesante si pentru tine.

Imi place sa simt comuniunea mica cu cel de langa mine. De aceea, desi nu sunt un bun cititor, imi place sa citesc cu voce tare si, din acelasi motiv, iti cer uneori sa citesti si tu cu voce tare cand esti cufundata in vreo carte: „ce scrie, ce scrie ?!!!”.

Singuratatea, adica faptul de a fi singur intr-o incapere, intrun spatiu oarecare, ma face sa simt, atunci cand sunt antrenat intr-o lectura stimulatoare, ca traiesc o comuniune cu lumea. Ca un reflex al acestui fapt vine nevoia de a scrie ca si cum as impartasi si as dezbate cu un interlocutor universal imaginar sau cu unul imaginat ca prezent dintre cei cu posibilitatea reala de a se face prezenti candva.

Cand sunt cu cineva, adica cu tine, in acelasi spatiu, te invit pe tine ca interlocutor si atunci cand se intampla sa-ti comunic mica descoperire intr-o lectura sau in urma unei mici revelatii, am impresia ca bucuria descoperirii se amplifica si ma mir daca nu cunva bucuria consta tocmai in aceasta impartasire mai mult decat in descoperire. Adica, ma intreb daca descoperirea nu-i decat un mijloc de a realiza o comuniune.

Cred ca toti avem ca scop aceasta comuniune si ea se realizeaza prin diverse mijloace. Unii se avanta in lupte pentru a le castiga, altii participa la olimpiade…unii aduna bani pentru a cumpara comuniuni etc. toate astea sunt mijloace. Mi se pare ca de aici pleaca si relele. Bunaoara gelozia, nu o vad ca intrarea unui altul pe un teritoriu sau intr-un spatiu aflat in proprietate, ci ca frica ca acel altul distruge o comuniune. La fel si cu respingerea strainilor sau cu respingerea unor persoane sau a anumitor idei si fapte. Toate astea sunt respinse si provoaca sentimente de repulsie pentru ca distrug o comuniune mai mult sau mai putin imaginara sau mai mult sau mai putin realizata sau in constructie. Ba chiar crimele mi se par ca se trag tot de aici. Dintro mare respingere sau fustrare si dintro dorinta de comuniune.

Ma rog, si alte asemenea.

Mai vorbim.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Despre comuniune&8221;

  1. Crimele poate nu se trag de aici, stiu ca in general crimele in Romania au loc in familie. Iar familia nu o alegi (cand esti fiu, fiica, nepot, cumnat etc) si atunci incep … altercatiile, dar cred ca astea se intampla in familii violente, nu cred ca dintr-un om pasnic maine vad un criminal. Asta e parerea mea.
    Ceea ce intalnesc insa des e depresia, fiindca traiesc singuri … in mijlocul multimii!

    Apreciază

Care e parerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s