Imi tai craca, sper

Azi ma gandesc ca a fi parinte presupune un mare risc, mai ales daca ai un singur copil: riscul de a nu mai avea copil. Daca sunt un parinte bun, se presupune ca voi face din copilul meu un adult, mai devreme sau mai tarziu, nu? Si nu voi mai avea cui da indicatii..?!? Pai da, eventual daca voi face treaba buna, rolurile se vor inversa. Ca parinte responsabil ii arat copilului ceea ce trebuie sa stie despre una-alta inca inainte de a se naste (no kidding, chiar exista educatie prenatala si chiar foloseste la ceva). In primul rand ii arat iubirea. Apoi il invat sa poarte aripi si apoi il invat sa zboare. Iubirea ar trebui sa-l duca acolo unde-i e bine.

Stim cu totii insa ca nu se intampla chiar asa de fiecare data. Ba nu e iubire, ba  nu sunt aripi. Parintii fac din copil un castor care toata viata le intretine barajele. Sau o cartita care umbla doar prin tunele absconse. Sau o antilopa care migreaza si se intoarce in fiecare an de n ori, in cautarea unor pasuni personale. Sau unul care fuge pana la capatul lumii si inapoi ca sa se gaseasca pe sine, in Honolulu, in Kamceatka, in Noua Zeelanda.

A fi parinte bun inseamna sa-mi tai craca de sub picioare; inseamna sa dau cele necesare copilului, ca el sa devina independent, orice ar insemna asta. E un mare risc: poate ca independenta lui va insemna parasirea mea. Si eu, ca toti parintii voi face la un moment dat alegerea asta (mai mult sau mai putin constient): sa leg copilul de mine sau sa-i pun aripile pe umeri. Sau sa-i dau un sut in fund ca s-o ia din loc si sa se descurce. Credeti-ma, nimeni nu stie ce va face inainte de a o face. Sper totusi sa tai craca de parinte si sa vedem ce-o fi atunci.